Cum cumperi cadouri de Crăciun fără să-ți depășești bugetul?

În luna decembrie se declanșează febra cumpărăturilor. Nu poți să spui că nu te cuprinde și pe tine, mai ales când ai de cumpărat atât de multe cadouri de Crăciun pentru fiecare membru al familiei, dar și pentru prietenii apropiați. Lista este destul de lungă, de aceea, va trebui să acționezi inteligent astfel încât să nu cheltui și bugetul pentru petrecerea de Revelion. Planificarea cumpărăturilor de Crăciun trebuie făcută cu minuțiozitate pentru ca totul să meargă ca pe roate.

Hai să vedem cum te poți organiza astfel încât să poți cumpăra cadouri pentru toată lumea și să mai rămâi cu bani pentru petrecerea de Revelion. Ține-te bine, începem!

1. Bugetul este „sfânt”. În primul rând, stabilește-ți un buget de la care să nu te abați. Poți începe din timp să economisești. Pune în fiecare lună o sumă în cutiuța cu economii. Este bine să ții minte sfatul cu economiile pentru anul viitor, acum evaluează-ți posibilitățile financiare și stabilește un buget pe care ți-l poți permite. Pentru a avea o ideea în ceea ce privește valoare bugetului, gândește-te înainte ca ce ai vrea să cumperi pentru fiecare de pe listă, cercetează piața, fă-ți o idee asupra prețurilor. Dacă totalul este peste buget, reevaluează situația. Stabilirea bugetului poate părea o sarcină imposibilă, dar privește-o ca pe o provocare creativă. Până la urmă, asta și este.

2. Vânează reduceri. Decembrie este o lună plină de reduceri. Du dispera dacă Black Friday nu ți-a adus oferte incredibile, cele mai avantajoase reduceri abia în decembrie apar. Fii cu ochii pe magazinele online, s-ar putea să găsești cadouri de Crăciun interesante la prețuri care nu vor pune presiune suplimentară pe bugetul tău.

3. Atenție la dorințele celor cărora le cumperi cadouri. Nu pleca la cumpărături fără să ai o idee despre ceea ce și-ar dori cei care au avut norocul să intre pe lista ta de cadouri de Crăciun. Până la urmă vrei să le faci o bucurie, așa că orientează-te după preferințele lor. De obicei, un cadou util și haios este rețeta perfectă.

4. Începe să planifici pentru anul viitor. Da, pare foarte devreme să te gândești deja la Crăciunul viitor, dar, pentru a scăpa de stresul financiar al lunii decembrie, poți începe din primele luni ale lui 2017, pe măsură ce găsești lucrurile potrivite, să cumperi cadouri de Crăciun pentru cei de pe lista ta.

Succes, inspirație și chibzuință la cumpărături!

Nu există comentarii încă.

Lasă un comentariu

Tu trebuie să fii Conectat la pentru a posta un comentariu.

Dragi clienti, va informam ca data de 15.08.2018 este libera. Va multumim!